n Hipocrate – importanța mediului fizic și social în apariția bolilor, și rolul naturii în vindecarea acestora
n Natura = ambianța (mediu geografic, climă, vegetație, faună, grupul social, intelectual) și mediul comunitar
n Avicena – influența psihicului asupra bolilor și rolul sentimentelor în menținerea stării de sănătate mentală
STRESS-ul
Reacţia nespecifică a întregului organism în cursul unor momente de ameninţare a homeostaziei somatice şi psihice(concept introdus în 1936)
Homeostazie = echilibrul în constantele unui organism, cu alte cuvinte un echilibru fiziologic şi psihologic al acelui organism, pentru buna şi fireasca existenţă a acestuia.
W.B.Cannon
În engleză, cuvântul stress = încordare, opresiune, povară, forță, efort, solicitare, tensiune, constrângere
Sănătatea unei persoane depinde de capacitatea sa de adaptare la stress individul face față unor cerințe dictate de factori interni și externi
Adaptarea = proces dinamic, ce durează toată viața
= diferenţa intre „Ce se dă”, aptitudinile noastre, şi „Ce se cere”, solicitările profesionale sau personale.
În acest context, există un nivel optim de stres, care are drept efect cresterea, dezvoltarea noastra ca fiinţe umane si profesionişti.
Absenţa completă a stresului duce la rutina si plafonare, iar niveluri exagerat de ridicate ale acestuia duc la epuizare fizică, mentală si afectivă.
n Stresul reprezintă o reacție a organismului (în mare măsură nespecifică) și nu trebuie confundată cu agentul cauzal, numit agent stresor.
Agenţi stresori
q Fizici: traumatisme, arsuri, frig, zgomot
q Chimici: acizi, baze
q Biologici: infecţii, tulburări metabolice
q Psihici: stimuli verbali, emoţii puternice
Tipuri de stres
q în funcţie de agentul stresor, stresul poate fi: psihic, fizic, chimic şi biologic
q În funcţie de numărul persoanelor afectate, stresul poate fi individual sau colectiv
q Ca parametri de apreciere a efectului agentului stresor folosim intensitatea, durata, repetitivitatea
q Stresul poate avea multicauzalitate – sumarea agenților stresori sau prin interferarea acțiunilor succesive asupra organismului
q Ex: agent stresor fizic + agent stresor psihic (ecoul psihic cu rol stresant al traumei fizice inițiale)
Teorii corelate cu stresul
1. Teoria adaptării ( sindromul general de adaptare – S.G.A.) – Hans Selye, 1952
2. Teoria evenimentelor de viaţă – Holmes & Rahe, 1967
3. Teoria cognitivă – Lazarus & Folkman, 1984
Sindromul general de adaptare H. Selye 1952
-asigurarea, cu ajutorul mecanismelor nespecifice, a mobilizării resurselor adaptative ale organismului în faţa agresiunii
- răspunsul general al organismului la stresori este de adaptare:
- fiziologic
- psihologic
- cultural
Răspunsul fiziologic
q Selye a demonstrat experimental că agenții stresori produc modificări la nivelul axului hipotalamo – hipofizo – suprarenal – care duc la creșterea hormonilor de stres : adrenalina și noradrenalina, ACTH (secretat de hipofiză) și cortizol (secretat de suprarenală)
q Apare hipersecreție de insulină (pancreas), de beta – endorfină, dopamină (secretată de SNC și suprarenale)
q Cresc leucocitele (leucocitoză) scad limfocitele și eozinofilele (celule implicate în imunitate)
q Se prăbușesc reacțiile de apărare imunitară.
- 3 stadii:
- reacţia de alarmă – 2 etape:
- etapa de şoc
- etapa de contraşoc
- stadiul de rezistenţă specifică (de revenire)
- stadiul de epuizare
Reacția de alarmă
q Funcțiile vitale sunt activate pentru neutralizarea efectului nociv al agentului stresor
q ETAPA DE ȘOC – hipotermie, hipotensiune, creșterea concentrației sangvine și a permeabilității vasculare
q ETAPA DE CONTRAȘOC – hipersecreție de adrenalină, cortizol și ACTH și determină clinic – hipertensiune arterială, tahicardie, tahipnee, paloare, piloerecție, hiperglicemie, leucocitoză cu limfopenie și eozinofilie
Stadiul de revenire (de rezistență specifică)
q Organismul s-a adaptat la situația generată de stresor
q Comportament normal
q Persistă în parte modificările din contrașoc, datorită persistenței agentului stresor
q Dacă durează dincolo de limite, energia de rezistență se epuizează și se intră în al treilea stadiu
Stadiul de epuizare
q Adaptarea nu mai poate fi menținută
q Mecanismele neuro – vegetative, endocrine și imunitare sunt sfârșite
q Apare riscul de boli fizice și psihice (când modificările funcționale devin ireversibile, organice)
q Epuizarea apare în condiții de stress foarte intens sau prelungit
Răspunsul psihologic
q Se măsoară prin anxietatea (psihică) ce însoțește reacțiile la agenții stresori
q Faza 1 – anxietate ușoară: crește atenția, memoria, capacitatea de învățare, persoana trăiește o senzație subiectivă de neliniște; subiectul poate diminua anxietatea prin mâncat sau fumat mai mult, reacții de râs, plâns, roaderea unghiilor
q Faza 2 – anxietate moderată – persoana recurge la mecanisme de apărare cum sunt compensarea sau raționalizarea
q Faza 3 – anxietate severă – pacientul nu mai este atent, nu se concentrează, trăiește un disconfort extrem, se simte inutil, se autoînvinuiește; pot apare boli psihice (depresii, psihoze) sau psihosomatice (astm bronșic, ulcer, etc.)
Răspunsul cultural
q Răspunsul la stres variază funcție de mediul socio – cultural, de stilul de viață, de sistemul de relații cu cei din jur
q Agenții stresori variază de la o cultură la alta
q Răspunsul la un stresor depinde de individ: experiențele anterioare, autoaprecierea propriilor capacități, motivația care influențează procesul activ de adaptare
Teoria evenimentelor de viaţă
q evenimentele de viaţă, pozitive sau negative, determină un anumit grad de stres
q scală de apreciere a evenimentelor de viaţă – Holmes și Rahe
q scorurile obţinute de o persoană pe un an de zile sunt predictoare pentru probabilitatea de producere a bolilor somatice şi psihice
q aplicabilitate maximă la vârsta presenes-cenţei sau senecenţei, la indivizi cu suport social scăzut şi cu uzură biologică mare
Teoria cognitivă
q răspunsul la stres este mediat de procesele cognitive
q importanţa şi înţelegerea unui eveniment variază în funcţie de individ, precum şi de diferitele momente ale vieţii unei persoane
q În momente diferite din viață, o persoană poate exprima o variantă în înțelegerea aceluiași fenomen
q factorii care influenţează răspunsul la stres
- motivaţia, şansele de reuşită sau eşec, disponibilitatea răspunsului care este influențată de vârstă, nivelul de dezvoltare intelectuală, starea generală de sănătate – somnul, exerciții fizice, petrecerea timpului liber, gradul de optimism și speranță
Stresul psihic
q Caz particular de stres, generat de agenţi stresori psihici dotaţi cu semnificaţie negativă (distres) sau pozitivă (eustres)
q Paul Fraisse: totalitatea conflictelor personale sau sociale ale individului care nu-şi găsesc soluţia pe moment
q „stresul psihic reprezintă o stare de tensiune, încordare şi disconfort determinată de agenţi afectogeni cu semnificaţie negativă, de frustrarea sau reprimarea unor stări de motivaţie (trebuinţe, dorinţe, aspiraţii), de dificultatea sau imposibilitatea rezolvării unor probleme”. M. Golu
q “Spaima este un sentiment care te îmbolnăveşte pe jumătate, care atacă atât de violent maşina omenească încât facultăţile acesteia sunt dintr-o dată împinse fie la cel mai înalt grad al forţei lor, fie la ultimul grad al destrămării.” Balzac Louis Boulanger 1838
Particularităţi şi caractere generale ale agenţilor stresori psihici
q Marea majoritate sunt stimuli verbali (incluzând şi limbajul interior) care au o semnificaţie importantă pentru subiect
q Au caracter potenţial stresant, caracter de ameninţare permanentă pentru individ şi caracter negativ al consecinţelor agenţilor stresori
q Pot deveni stresori psihici şi stimulii senzoriali externi precum şi excitaţiile interoceptive, dacă influenţează scoarţa cerebrală timp îndelungat sau dacă au o anumită semnificaţie pentru subiect
q Parametrii de acţiune ai unui agent stresor: inten- sitate, durată, repetabilitate, noutate şi bruscheţe
Situaţii generatoare de stres psihic
q existenţa unor circumstanţe neobişnuite pentru individ care îl surprind pe acesta nepregătit pentru a le face faţă.
q semnificaţia unui eveniment.
q particularităţile contextului social.
q lipsa condiţiilor interne.
q modul subiectiv de a percepe solicitările mediului.
q subsolicitare / suprasolicitare.
q situaţiile conflictuale existente în familie, profesie sau la nivel intelectual.
q criza de timp.
q izolarea.
q apariţia unui obstacol fizic sau psihic în calea unui scop care duce la frustrare.
q situaţii perturbatoare cauzate de agenţi fizici (zgomote, vibraţii, fluctuaţii de temperatură)
Distres
q Termen ce defineşte stresul cu potenţial nociv pentru organism
q Neconcordanţă între resursele, abilităţile şi capacită- ţile individului şi cerinţele sau necesităţile acestuia
q Este o reacţie de lungă durată, în care se constată o eliberare mare de catecolamine şi cortizol care determină modificări fiziologice şi fiziopatologice şi au efect de încordare, tensionare şi dezadaptare.
q Scade rezistenţa faţă de infecţii, cancer şi poate favoriza apariţia bolilor cardiovasculare.
Exemple de situaţii cu semnificaţie stresantă (după Sells)
q ameninţarea şi / sau anticiparea unui pericol
q interpunerea unui obstacol în realizarea unui scop anume, generând frustrare
q situaţia de conflict, creată de interferenţa a două sau mai multe solicitări cu motivaţii opuse, ce realizează competiţie
q unele circumstanţe care surprind individul nepregătit pentru a le face faţă – incapacitate fizică, psihică sau intelectuală
q teama de eşec în cazul unei mize foarte mari
q persistenţa unor stări afective negative sub acţiunea unor stimuli condiţionali sau circumstanţiali
q suprasolicitarea peste limita capacităţii intelectuale (gândire, atenţie, memorie, etc.)
q sub-solicitarea – monotonia activităţii, lipsa de activitate şi informaţie, deprivarea senzorială.
q În distres se produce o mare eliberare de catecolamine și cortizol – duc la modificări fiziologice și fiziopatologice – efect de încordare, tensionare și dezadaptare
q Scade rezistența față de infecții, cancer și poate favoriza apariția bolilor cardiovasculare
Stresuri zilnice minore (după Kanner)
q Prea multe lucruri de făcut
q Timp insuficient
q Prea multe responsabilități
q Gânduri deranjante (nu-ți dau pace)
q Obligații sociale
q Stabilirea priorităților
q Rătăcirea sau pierderea lucrurilor
q Timp insuficient pentru somn
q Probleme cu copii
q Supraîncărcarea cu responsabilități familiale
q Neplăceri la serviciu
Eustres
q stare de stres generată de stimuli cu semnificaţie benefică pentru individ, caracterizată printr-o reacţie catecolaminică şi mai rar cortizolică, moderate, şi frecvent prin creşterea nivelului endorfinelor cerebrale, ca neuromodulatori ai durerii.
q Eustresul are efecte stimulatoare pentru echilibrul fizic şi psihic, existând opinii că repetarea frecventă a eustres - urilor ar determina creşterea imunităţii şi ar fi o premisă a longevităţii.
q Are adesea în componenţa sa şi elemente de stres fizic : râsul, dansul, actul sexual
Exemple de eustres
q Sentimentul de dragoste împărtăşită, care constituie un eustres cu rol dinamizator asupra conduitei, creativităţii şi mai ales asupra funcţiilor organelor interne
q Revederea unei persoane foarte dragi
q Extazul creat de audiţia unei opere muzicale, o expoziţie de artă, etc
q Stările de excitaţie sexuală
q Capacitatea de a face faţă unei provocări
q Cumpărarea unei case noi
q Obţinerea unei promovări sau a locului întâi într-o competiţie
Vulnerabilitatea psihică la stres
q Selye, 1968: „Nu contează ce ţi se întâmplă, ci cum reacţionezi la ce ţi se întâmplă”
q Vulnerabilitatea poate fi definită ca un răspuns adaptativ insuficient sau neadecvat al persoanei la solicitările psihice sau fizice obişnuite
q Dacă vulnerabilitatea la stres este crescută, individul are un „prag de toleranţă” mic, răspunsul la stres nu este pe măsura aşteptării, acest lucru manifestându-se prin tulburări în sfera psihicului şi a comportamentului
Determinismul vulnerabilităţii la stres
q Date fixe: genetice, biologice, factori familiali, rasa, factori perinatali, limba maternă, defecte înnăscute
q Aspecte structurale: capacităţi, abilităţi, nevoi, inteligenţă, trăsături morale, trăsături de caracter
q Ciclurile dezvoltării: psihologice, familiale, instructiv profesionale, ale activităţilor şi relaţiilor sociale, funcţionalitatea socială, solicitări / satisfacţii
Modelul sintetic integrativ al personalităţii H. Zlate, 1987
1. Personalitatea reală (ce sunt în realitate)
2. Personalitatea auto-evaluată ( ce cred că sunt)
3. Personalitatea ideală (cum aş dori să fiu)
4. Personalitatea percepută (ce cred despre alţii)
5. Personalitatea atribuită (ce cred că gândesc despre mine)
6. Personalitatea manifestată (cum mă exteriorizez în comportament).
Indici de vulnerabilitate la stresul psihic
o tendinţe interpretative şi susceptibilitate crescută;
o rigiditate şi încăpăţânare
o tendinţe egocentrice pronunţate, de auto-afirmare
o tendinţe obsesivo – fobice
o impulsivitate, emotivitate crescută
o agresivitate, înclinaţie câtre violenţă
Diagnosticul clinic şi de laborator al stresului psihic
Markeri ai stresului psihic
A. Date de observaţie clinică
1. Mimica - crispată
- anxioasă
- depresivă
2. Tensiunea musculară - hipertonie (încordare)
- hipotonie/atonie („leşin”)
3. Comportament
a. Activ - euforie (logoree)
- excitaţie – furie
- agitaţie motorie
b. Pasiv - „blocaj” – groază
- vertij, ameţeli
c. Paradoxal = a + b
4. Constante cardio – respiratorii
a. frecvenţa respiraţiei (hiperventilaţie, apnee)
b. puls – tahicardie, bradicardie, extrasistole
c. TA – creşteri, colaps
B. Constante umorale în stresul psihic
1. Hormonii de stres – catecolaminele, cortizolul, alţi hormoni (GH, ADH, etc.), opioidele
2. Glicemia
3. Acizii graşi liberi, colesterol
C. Indicatori psihofiziologici în stresul psihic
1. ECG – segmentul ST, tulburări de ritm
2. Galvanometrie cutanată
3. Pletismografie
4. Timpi de reacţie
Principalele tulburări fiziopatologice declanşate de stimulii psihici
• Respiratorii
- blocaj nazal sau strănuturi în salve + rinoree
- crize de astm
- hiperventilaţie
- crize de tetanie (+ simptome musculare)
• Cardiovasculare
- tahicardie
- hipertensiune
- crize anginoase sau lipotimii
- tulburări vasomotorii - constricţie – paloare cutanată
- dilataţie – eritem cutanat
- tulburări de ritm
- tulburări de conducere
- spasme coronariene – infarct miocardic
• Digestive
- cardiospasm, pilorospasm, duodenospasm
- dischinezii hipertone biliare
- hipersecreţie HCl
- hiperperistaltism
• Urogenitale
- colici reno-ureterale
- tulburări de dinamică sexuală
• Cutanate
- flash, prurit, erupţie
• Metabolice
- anorexie mentală
- hiperglicemie (diabet)
- obezitate
• Imunologice
- VSH crescut
- limfocite (număr scăzut)
- fagocitoză scăzută
- Ig A secretor scăzut
- oncogeneză
Boli cu participare etiologică prioritară a stresului psihic
• Bolile psihice – în primul rând psihogeniile, unde există o declanşare exogenă prin stres psihic, aproape exclusivă a bolii)
• Boli endocrine – boala Basedow, amenoreea de stres, nanismul psihosocial, hipocorticismul cronic la cei cu stres psihic cronic
• Bolile psihosomatice – cu pondere crescută a etiologiei psihogene cât şi existenţa unui anume tip de personalitate a bolnavului
• Unele boli infecţioase cu componentă psihogenă importantă: tuberculoza, hepatita
• Boli metabolice: diabet zaharat, obezitatea, anorexia nervoasă
• Anumite cazuri de neoplasm sau în diseminarea metastatică fulgerătoare
Răsunetul stresului psihic asupra organismului
1. Modificările reacţiilor endocrine
q Disjuncţie de secreţie a hormonilor de stres
- în stresul psihic care solicită atenţie, vigilenţă sau care generează anxietate creşte secreţia de catecolamine
- în situaţii ce pun viaţa în pericol creşte raportul noradrenalină/ cortizol (rată mare de sinucideri )
- scade secreţia hormonilor secretaţi de gonade - amenoree de stres, impotenţă psihogenă
- adrenalina stimulează secreţia de β-endorfină şi ACTH
- hormonii tiroidieni scad dramatic
2. Modificări nervoase
q Sistemul limbic este un ansamblu de structuri corticale si subcorticale, îndeplinind 3 funcţii:
- reglarea emoţiilor, la nivelul amigdalei
- memorie şi afectivitate, la nivelul hipocampului
-reglarea comportamentului, la nivel orbito-frontal
q Determină tipul de reacţie pe care subiectul o va adopta în faţa unei situaţii noi
q În stres puternic şi prelungit, urmat de regulă de depresie, s-a constatat:
- o reducere în volum a hipocampului
- atrofia celulară la nivelul amigdalei
- intensificarea procesului de apoptoză
3. Modificări imunitare
q Celulele N.K., dotate cu proprietăţi citotoxice împotriva celulelor canceroase, au o activitate diminuată în stres → rol în dezvoltarea/ regresarea TBC sau a unor cancere ( R. Dubois 1951)
q Conflictele conjugale, decesul partenerului de viaţă sau al unui membru de familie = factori stresori potenţiali pentru apariţia de boli cronice
q La studenţii aflaţi sub stres în timpul examenelor, ↑ titrul anticorpilor pentru virusul Epstein-Barr şi pot avea loc reactivări tranzitorii ale infecţiilor microbiene latente.
q Stimulii din mediul înconjurător ( zgomot puternic, lumină slabă, aglomeraţiile, cazarea proastă) pot inhiba sinteza anticorpilor de răspuns imun.
SINDROMUL DE EPUIZARE PROFESIONALĂ
q = sindrom burnout
q poate fi definit ca eşuarea, uzura şi epuizarea energiei, forţelor sau resurselor individuale care îi provoacă individului o scădere globală a întregului potenţial de acţiune.
· categorie profesională frecvent afectată de acest sindrom este corpul medical
q factorii care contribuie la instalarea acestui sindrom pot fi: nerecunoaşterea calităţii activităţii, munca neurmată de rezultate imediate, lipsa încurajării şi recompenselor morale
q sindromul de burnout este caracterizat prin epuizare fizică şi /sau psihică, depersonalizare profesională şi atitudine negativă faţă de propriile împliniri
q simptomele apar progresiv şi sunt accentuate de perioadele de aşteptare excesivă a unor schimbări, de numărul prea mare de concursuri având drept rezultat doar un grad mic de promovare profesională, de surmenajul socio – profesional ca şi de dificultăţile financiare majore
q tablou clinic cu:
- semne şi simptome somatice: cefalee, tulburări gastro – intestinale, astenie şi fatigabilitate
- comportament neobişnuit pentru subiect: iritabilitate, intoleranţă, incapacitatea empatiei, criticism nejustificat, lipsa încrederii, atitudine de supe- rioritate faţă de ceilalţi, rigiditate, negativism, pseudo- activism – subiectul petrece tot mai multe ore la locul de muncă dar realizează tot mai puţin din ceea ce îşi propune fără să fie pe deplin conştient de acest lucru.
Mecanisme de coping
q Lazarus & Launier (1978) introduc termenul de “coping”, înţelegând prin acesta o serie de strategii conştiente de ajustare cognitivă şi comportamentală, elaborate de individ, pentru a putea tolera o tensiune interioară indusă de o situaţie potrivnică
q Coping = modul de a face faţă unei situaţii stresante şi de a o stăpâni
q Este un mecanism de ordin psihologic, care influenţea-ză răspunsurile sistemului nervos şi ale celui endocrin şi care se poate perfecţiona prin învăţare
q Există 3 feluri de mecanisme de adaptare:
1. Coping centrat pe problemă ( vigilent)
- în stresul psihic cu potenţial reversibil
- sunt evocate experienţe anterioare; solicitare de informaţii; bazarea pe suportul social
2. Coping centrat pe emoţii ( evitant)
- generat de situaţii ireparabile, fără ieşire
- strategie pasivă de uitare, de evitare
- strategii adoptate = defensive: negare, resemnare, fatalism, agresivitate ( revoltă contra destinului)
3. Reevaluarea problemei
- reducerea diferenţei între gradul ameninţării şi propriile resurse
- situaţia stresantă este percepută ca fiind mai tole-rabilă
Principii generale de conduită antistres
q Reglarea optimă între nivelul aspirațiilor și nivelul posibilităților
q Asigurarea a trei nevoi psihologice fundamentale:
· Nevoia de afiliere – familie, prieteni, cluburi, asociații – suport social pozitiv
· Securitatea pe termen lung – alegerea profesiei, partenerului, evaluarea sănătății, stabilitate emoțională – credință, cultivarea frumosului, artei
· Noutatea experienței – lărgirea orizontului spiritual și afectiv, combaterea rigidității gândirii, evadarea spre locuri necunoscute (excursii)
Principii de conduită antistres
1. Ierarhizarea obiectivelor într-o perioadă limitată, în obiective majore şi minore, care să fie realizate într-un mod compensator
2. Planificarea eficientă a timpului
3. Rezervarea în fiecare zi a unui moment de linişte
4. Faceți ceva din plăcere o dată pe zi sau pe săptămână
5. Echilibru între muncă şi recreaţie
6. Somn suficient peste noapte
7. Folosiți procedee de relaxare
8. Oferiți şi primiți cu regularitate afecţiune
9. Discutați dificultăţile cu alţii ( ex. prieteni apropiaţi)
10. Cultivați şi practicați umorul
11. Efectuați exerciţii fizice
12. Depăşiți momentul de stres, făcând altceva
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu